Faptele Apostolilor 28:25-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

25. Fiindcă ei plecau acasă în neînțelegere unii cu alții, Pavel le-a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, strămoșilor noștri,

26. când a zis: «Du-te la cei din poporul acesta și spune-le: Veți asculta întruna, dar nu veți înțelege și veți privi mereu, dar nu veți pricepe!

27. Căci inima celor din acest popor s-a împietrit! Urechile lor aud greu și ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine și să-i vindec!»

28. Să știți deci că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, și ele o vor asculta!“

29. (Când Pavel a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.)

30. Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care și-l închiriase. Și-i primea pe toți cei ce veneau la el,

31. predicând Împărăția lui Dumnezeu și dând învățătură despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică.

Faptele Apostolilor 28