Faptele Apostolilor 26:10-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. și așa am și făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoților i-am băgat în închisoare pe mulți sfinți, iar când erau condamnați la moarte îmi dădeam și eu votul împotriva lor.

11. De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze; și fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar și în cetățile străine!

12. Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate și putere deplină de la conducătorii preoților.

13. Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine, o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui.

14. Toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba aramaică: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți? Îți este greu să dai cu piciorul într-un țepuș!“

15. Eu am întrebat: „Cine ești, Doamne?“ Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!

16. Dar ridică-te și stai în picioare! Căci M-am arătat ție ca să te numesc slujitor și martor atât al lucrurilor în care M-ai văzut pe Mine, cât și al lucrurilor în care Mă voi arăta ție.

17. Te-am scos din mijlocul poporului tău și din mijlocul neamurilor la care te trimit,

18. ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire alături de cei sfințiți.“

19. De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător față de viziunea cerească,

20. ci le-am proclamat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din întreaga regiune a Iudeii, iar apoi neamurilor că trebuie să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte vrednice de pocăință.

Faptele Apostolilor 26