1. După cinci zile, marele preot Ananias s-a coborât împreună cu câțiva dintre bătrâni și cu un anume avocat Tertulus și au adus acuzații împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului.
2. Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze astfel: „Datorită ție, noi avem parte de multă pace și prin prevederile tale s-au făcut multe reforme pentru neamul nostru.
3. Noi recunoaștem aceasta pretutindeni și oricând, cu deplină mulțumire, prea alesule Felix.
4. Dar ca să nu te rețin prea mult, te rog să ne asculți puțin, în bunăvoința ta!
5. Am găsit pe omul acesta ca fiind o adevărată molimă; el stârnește răscoale printre toți iudeii din toată lumea, este conducătorul partidei nazarinenilor
6. și a încercat să profaneze chiar și Templul. Noi l-am prins (și am vrut să-l judecăm după Legea noastră.