7. Am căzut la pământ și am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuți?»
8. Eu am întrebat: «Cine ești, Doamne?» El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus din Nazaret, Cel pe Care tu Îl persecuți!»
9. Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înțelegeau cuvintele Celui Ce-mi vorbea.
10. Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, și acolo ți se va spune tot ce s-a hotărât să faci.»
11. Cum, din cauza strălucirii acelei lumini, nu puteam vedea, cei care erau cu mine m-au luat de mână și m-au dus în Damasc.
12. Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, după cum cere Legea, și vorbit de bine de către toți iudeii care locuiau acolo,
13. a venit la mine și, stându-mi alături, mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ți vederea!» Chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea și m-am uitat la el.
14. El a zis: «Dumnezeul strămoșilor noștri te-a ales ca să-I cunoști voia, să-L vezi pe Cel Drept și să auzi cuvinte din gura Lui,
15. pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut și auzit.
16. Iar acum, ce aștepți?! Ridică-te, fii botezat și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!»
17. După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească
18. și L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbește-te, ieși repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!»
19. Eu am zis: «Doamne, ei știu că eu îi băgam în închisoare și îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine,