Faptele Apostolilor 21:26-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbați și, a doua zi, după ce s-a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu și a anunțat când va fi sfârșitul zilelor de curățire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.

27. Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu; ei au stârnit toată mulțimea și au pus mâinile pe el,

28. strigând: „Bărbați israeliți, veniți în ajutor! Acesta este omul care-i învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii și împotriva acestui loc! Ba încă a adus și niște greci în Templu și a pângărit acest loc sfânt!“

29. Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofim efeseanul împreună cu Pavel și credeau că Pavel îl adusese în Templu.

30. Toată cetatea s-a pus în mișcare, și poporul a venit alergând din toate părțile. L-au prins pe Pavel și l-au târât afară din Templu; și imediat ușile au fost încuiate.

31. În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este în agitație.

32. Acesta a luat imediat niște soldați și niște centurioni și a alergat la ei. Când l-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel.

33. Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse.

34. Unii din mulțime strigau una, alții alta, așa că, din cauza zarvei, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort.

Faptele Apostolilor 21