1. După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara.
2. Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat.
3. Ne-a apărut în zare insula Cipru și, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria; apoi am acostat în Tir, pentru că acolo urma să se descarce corabia.
4. I-am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îl avertizau pe Pavel, prin Duhul, de ceanume se va întâmpla când va pune piciorul în Ierusalim.
5. Când zilele de stat alături de ei s-au încheiat, am plecat și ne-am continuat călătoria. Toți, împreună cu soțiile și copiii, ne-au condus până afară din cetate. Acolo, pe țărm, ne-am plecat pe genunchi și ne-am rugat.