Faptele Apostolilor 20:18-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. Când aceștia au venit la el, le-a spus următoarele: „Știți că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul,

19. slujindu-I Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza comploturilor iudeilor.

20. N-am ascuns nimic din ceea ce vă era de folos, predicându-vă și învățându-vă în public și prin case,

Faptele Apostolilor 20