Faptele Apostolilor 16:9-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. În timpul nopții, Pavel a văzut o viziune: un macedonean stătea în picioare și-l ruga: „Treci în Macedonia și ajută-ne!“

10. După ce Pavel a văzut viziunea, am căutat imediat să ne ducem în Macedonia, ajungând la concluzia că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia.

11. Am pornit pe mare din Troa și ne-am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis,

12. iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-o regiune a Macedoniei, o colonie. În cetatea aceasta am rămas câteva zile.

13. În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Ne-am așezat și le-am vorbit femeilor care se adunaseră acolo.

14. O femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură în cetatea Tiatira, care era temătoare de Dumnezeu, stătea și ea acolo și asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel.

15. După ce ea și casa ei au fost botezați, Lidia ne-a rugat zicând: „Dacă considerați că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“ Și ne-a înduplecat.

16. Într-o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne-a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinație și care, prin ghicire, aducea mult câștig stăpânilor ei.

17. Ea se ținea după Pavel și după noi și striga: „Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc Calea mântuirii!“

18. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors și i-a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!“ Și a ieșit chiar în ceasul acela.

19. Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s-a dus, i-au apucat pe Pavel și pe Silas și i-au târât în piața publică, înaintea autorităților.

Faptele Apostolilor 16