Faptele Apostolilor 15:10-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Acum deci, de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii noștri și nici noi nu l-am putut purta?

11. Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, la fel ca și ele.“

12. Toată mulțimea a tăcut și i-a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri.

13. Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbați, fraților, ascultați-mă!

14. Simon ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Și-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său.

15. Și cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeților, așa cum este scris:

16. «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi,

17. ca astfel rămășița de oameni să-L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri

18. și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»

Faptele Apostolilor 15