5. Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei pe Ioan, ca ajutor.
6. Au traversat toată insula până la Pafos, iaracolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar-Isus,
7. care era cu proconsulul Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i-a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu,
8. însă Elima, vrăjitorul, căci așa se traduce numele lui, li se opunea și căuta să-l îndepărteze pe proconsul de la credință.
9. Dar Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el
10. și i- a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să sucești căile drepte ale Domnului?
11. Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând pe cineva care să-l ducă de mână.
12. Atunci, văzând ce se întâmplase, proconsulul a crezut, fiind uluit de învățătura Domnului.
13. Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă s-a despărțit de ei și s-a întors în Ierusalim.
14. Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s-au așezat.
15. După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!“