Faptele Apostolilor 13:25-43 Noua Traducere în limba Română (NTR)

25. Când Ioan era pe cale de a-și împlini misiunea, zicea: «Cine presupuneți că sunt eu? Nu eu sunt Acela; ci iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg sandalele din picioare!»

26. Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri!

27. Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit cuvintele din Profeți, care sunt citite în fiecare zi de Sabat.

28. Și, măcar că nu au găsit nici un motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare.

29. După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.

30. Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți;

31. El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui în fața poporului.

32. Așadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoșilor noștri,

33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea: «Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!»

34. Că L-a înviat dintre cei morți, așa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis: «Vă voi da promisiunile sfinte și demne de încredere făcute lui David.»

35. De aceea mai zice și în alt psalm: «Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.»

36. Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la strămoșii săi și a văzut putrezirea!

37. Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea!

38. Să vă fie deci cunoscut, fraților, că prin El vi se vestește iertarea păcatelor; și, de toate păcatele de care nu ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise,

39. este îndreptățit oricine crede în El.

40. Vedeți deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeți:

41. «Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți! Căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva!»“

42. În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în Sabatul următor.

43. După ce s-a dat drumul adunării din sinagogă, mulți iudei și prozeliți devotați i-au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, încurajându-i să rămână în harul lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 13