Faptele Apostolilor 13:14-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia din Pisidia. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s-au așezat.

15. După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: „Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!“

16. Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați!

17. Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoșii noștri; El l-a înălțat în cinste pe poporul acesta în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și l-a scos de acolo cu brațul Său puternic.

18. Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i-a suportat în pustie.

19. Și, după ce a distrus șapte neamuri în țara Canaanului, le-a dat drept moștenire țara acestora.

20. Perioada aceasta s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători, până la profetul Samuel.

21. Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin.

Faptele Apostolilor 13