3. Spune-i că așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, sunt împotriva ta, munte al Seirului! Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi preface într-o pustietate și într-un loc devastat!
4. Îți voi preface cetățile în ruină, iar tu vei ajunge o pustietate și vei ști atunci că Eu sunt Domnul.
5. Pentru că aveai o ură străveche și i-ai doborât cu sabia pe israeliți în vremea necazului lor, în vremea pedepsei lor finale,
6. de aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn , că te voi îneca în sânge și sângele te va urmări. Fiindcă nu ai urât vărsarea de sânge, aceasta te va urmări.