Ezechiel 29:3-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Vorbește și spune-le din partea Stăpânului Domn : «Iată, sunt împotriva ta, Faraon, monarh al Egiptului, marele monstru care te odihnești în mijlocul râurilor tale! Tu zici: ‘Nilul este al meu! L-am făcut pentru mine însumi!’

4. Dar îți voi pune cârlige în fălci și voi face ca peștii râurilor tale să se lipească de solzii tăi! Te voi scoate din mijlocul râurilor tale împreună cu toți peștii care s-au lipit de solzii tăi.

5. Te voi lăsa în pustie, pe tine și pe toți peștii din râurile tale. Vei cădea pe suprafața câmpiei și nu vei fi luat sau ridicat,ci te voi da drept hrană fiarelor pământului și păsărilor cerului.

6. Atunci toți locuitorii Egiptului vor ști că Eu sunt Domnul. Ai fost un toiag de trestie pentru Casa lui Israel.

7. Când te-a luat în mână, te-ai sfărâmat și i-ai străpuns tot umărul. Când s-a rezemat de tine, te-ai rupt și i s-au scrântit șoldurile.»

8. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, voi aduce împotriva ta o sabie și-ți voi nimici oamenii și animalele.

9. Țara Egiptului va ajunge o pustietate și o ruină și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. Pentru că ai zis: ‘Râul este al meu! Eu l-am făcut!’,

10. iată, sunt împotriva ta și a râurilor tale! Voi preface țara Egiptului într-o mare ruină, într-o pustietate ce se va întinde de la Migdol la Syene și până la hotarul țării Cuș.

11. Nu va mai trece prin ea nici picior de om, nici picior de animal și timp de patruzeci de ani va rămâne nelocuită.

12. Voi preface țara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor țări pustiite și, timp de patruzeci de ani, cetățile ei vor face parte din rândul cetăților lăsate pustii. Îi voi împrăștia pe egipteni printre neamuri și-i voi risipi în țări străine.»

13. Așa vorbește Stăpânul Domn : «La sfârșitul celor patruzeci de ani, îi voi strânge pe egipteni dintre popoarele unde au fost împrăștiați.

Ezechiel 29