Ezechiel 24:9-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn : «Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge! Drept urmare și Eu îi voi mări rugul.

10. Îngrămădește multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, amestecă în zeamă și lasă până vor arde și oasele!

11. Apoi așază cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se încingă arama și astfel să se topească murdăria de pe el și să i se șteargă rugina.

12. M-am trudit în van,căci rugina lui cea multă tot nu a ieșit de pe el, nici măcar prin foc.

13. Necurăția ta este infidelitatea. Pentru că Eu am vrut să te curăț de necurăția ta, dar tu nu te-ai curățit, nu vei mai fi curățită până când nu Îmi voi potoli furia față de tine.

14. Eu, Domnul , am vorbit! A venit vremea și voi face întocmai! Nu te voi cruța, nu voi avea milă și nu-Mi va părea rău! Vei fi judecată după umbletele tale și după faptele tale, zice Stăpânul Domn.»“

15. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

16. „Fiul omului, iată că îți voi lua printr-o lovitură ceea ce este mai de preț în ochii tăi. Tu însă să nu jelești, să nu plângi și să nu-ți dea lacrimile!

17. Suspină în tăcere, dar nu te tângui ca pentru cei morți! Leagă-ți turbanul și pune-ți sandalele în picioare; să nu-ți acoperi barba și să nu mănânci pâinea pe care ți-o vor aduce oamenii.“

18. Am vorbit poporului dimineața, iar seara mi-a murit soția. A doua zi, dimineața, am făcut cum mi s-a poruncit.

19. Cei din popor m-au întrebat: – Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă ceea ce faci?

20. Eu le-am răspuns: – Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

21. „Spune-i Casei lui Israel că așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, voi lăsa să fie pângărit Lăcașul Meu, fala puterii voastre, ceea ce este mai de preț în ochii voștri și de ceea ce vă este sufletul atașat mai mult, iar fiii voștri și fiicele voastre, pe care îi veți fi lăsat în urmă, vor fi răpuși de sabie.

Ezechiel 24