Ezechiel 17:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

2. „Fiul omului, rostește o pildă, spune-i o parabolă Casei lui Israel!

3. Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn : ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru,

4. i-a rupt cea mai de sus rămurea, a dus-o într-o țară de negustori și a sădit-o într-o cetate de negoț.

5. Apoi a luat sămânță din țară și a semănat-o într-un pământ roditor. A pus-o lângă o apă mare și a sădit-o ca pe o salcie.

6. Sămânța a încolțit și s-a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă; ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe.

7. Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și iată că vița aceasta și-a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și-a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe terasa unde fusese sădită,

8. cu toate că fusese plantată pe un teren bun și lângă o apă mare, în așa fel încât să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată.’

9. Prin urmare, spune-le că așa vorbește Stăpânul Domn : ‘Oare-i va merge bine? Oare nu-i vor fi smulse rădăcinile și nu-i vor fi tăiate roadele?! I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să-i fie îndepărtate!

Ezechiel 17