Ezechiel 16:12-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Ți-am dat inel pentru nas, ți-am pus cercei la urechi și coroană cu pietre scumpe pe cap.

13. Astfel, ai fost împodobită cu aur, cu argint și cu veșminte scumpe din in subțire și din mătase. Ai mâncat aluaturi fine, miere și ulei. Te-ai făcut tot mai frumoasă și ai ajuns chiar regină.

14. Ți-ai făcut un nume printre neamuri din pricina frumuseții tale, căci erai desăvârșită cu splendorile cu care te împodobisem, zice Stăpânul Domn.

15. Dar te-ai încrezut în frumusețea ta și te-ai prostituat pe măsura renumelui tău. Ți-ai revărsat desfrânările asupra tuturor trecătorilor și frumusețea ta a devenit a fiecăruia.

16. Ai luat din hainele tale, ți-ai făcut din ele înălțimi viu colorate și te-ai prostituat pe ele. Așa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple și nu va trebui să se mai întâmple vreodată.

17. Ai luat din minunatele tale podoabe, din aurul și argintul pe care Eu ți-l dădusem, ți-ai făcut chipuri de bărbați și te-ai prostituat cu ele.

18. Ți-ai luat apoi hainele brodate, ca să le acoperi, iar uleiul și tămâia Mea le-ai pus înaintea lor.

19. Hrana pe care Eu ți-o dădusem – făina bună, uleiul și mierea pe care ți le dădusem să le mănânci – tu le-ai închinat lor, ca să le fie o aromă plăcută. Așa s-a întâmplat, zice Stăpânul Domn.

20. Ai luat fiii și fiicele pe care Mi-i născuseși și i-ai sacrificat pentru ei ca dar de mâncare. Și acestea sunt numai o parte din desfrânările tale.

21. Mi-ai sacrificat fiii și i-ai dat lor, trecându-i prin foc în cinstea acestora.

22. În mijlocul tuturor urâciunilor și destrăbălărilor tale nu ți-ai amintit de zilele tinereții, când erai goală și te zbăteai în propriul tău sânge.

23. Vai! Vai de tine, zice Stăpânul Domn. După toate relele pe care le-ai săvârșit,

24. ți-ai mai construit și un sanctuar înalt și ți-ai făcut câte o înălțime în fiecare piață.

25. La capătul fiecărei străzi ți-ai construit o înălțime și ți-ai făcut disprețuită frumusețea, desfăcându-ți picioarele înaintea fiecărui trecător și înmulțindu-ți desfrânările.

26. Te-ai prostituat cu egiptenii, vecinii tăi cu trupul plin de vlagă, și ți-ai înmulțit desfrânările, ca să Mă mânii.

27. De aceea Mi-am întins mâna împotriva ta și ți-am redus plata de întreținere. Te-am dat pe mâna celor ce te urau, adică a filistencelor, care până și ele s-au rușinat de purtarea ta nelegiuită.

28. Apoi te-ai prostituat și cu asirienii, pentru că erai nesătulă. Te-ai prostituat, dar tot nu te-ai săturat.

29. Ți-ai înmulțit desfrânările cu Caldeea, țara negustorilor, dar nici cu aceasta nu te-ai săturat.

30. Cât de decăzută trebuie să-ți fie inima, zice Stăpânul Domn , de ai făcut toate aceste lucruri, întocmai ca o prostituată neobrăzată!

31. Totuși, când ți-ai construit sanctuare înalte la fiecare capăt de stradă și ți-ai făcut înălțimi în fiecare piață, nu ai fost ca o prostituată, căci ai luat în derâdere plata,

Ezechiel 16