1. Bețalel a făcut Chivotul din lemn de salcâm; acesta avea lungimea de doi coți și jumătate, iar lățimea și înălțimea de un cot și jumătate.
2. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și i-a făcut un chenar de aur de jur împrejur.
3. I-a turnat patru inele de aur pentru cele patru colțuri, două inele de o parte și două inele de cealaltă parte.
4. A făcut niște drugi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur;
5. a introdus drugii prin inelele de pe cele două părți ale Chivotului ca acesta să poată fi dus.