Exodul 33:1-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din țara Egiptului și îndreaptă-te spre țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței tale i-o voi da.»

2. Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi izgoni pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți.

3. Îndreaptă-te deci spre țara aceasta în care curge lapte și miere. Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă mistui pe drum, căci sunteți un popor încăpățânat.“

4. Când a auzit poporul aceste cuvinte aspre, a început să plângă și nimeni nu și-a pus podoabele pe el.

5. Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Așa să le spui israeliților: «Sunteți un popor încăpățânat; dacă pentru o clipă aș veni împreună cu voi, v-aș mistui. De aceea dați-vă podoabele jos și apoi mă voi hotărî ce voi face cu voi.»“

6. Așadar, israeliții și-au scos podoabele la muntele Horeb.

7. Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la o oarecare distanță. El l-a numit „cortul întâlnirii“. Toți aceia care doreau să-L întrebe pe Domnul , mergeau la „cortul întâlnirii“, în afara taberei.

8. Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare om stătea la intrarea cortului său și îl urmărea cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort.

9. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor se cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise.

10. Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său.

11. Domnul obișnuia să vorbească cu Moise gură către gură, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără; dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta de cort.

12. Moise I-a zis Domnului : – Tu îmi poruncești să conduc poporul acesta, dar nu-mi spui pe cine vei trimite cu mine, deși mi-ai zis că mă cunoști pe nume și că am găsit bunăvoință la Tine.

Exodul 33