Exodul 29:11-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. și să înjunghie vițelul înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12. Să iei cu degetul din sângele vițelului și să ungi cu el coarnele altarului, după care să verși restul sângelui la baza altarului.

13. Să iei toată grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și să le arzi pe altar.

14. Iar carnea vițelului, pielea și balega să le arzi în foc, în afara taberei; este o jertfă pentru păcat.

15. Apoi să iei unul dintre berbeci, iar Aaron împreună cu fiii lui să-și pună mâinile pe capul acestuia;

16. va trebui să înjunghii berbecul, să-i iei sângele și să-l stropești pe altar de jur împrejur.

Exodul 29