25. arsură pentru arsură, rană pentru rană și vânătaie pentru vânătaie.
26. Dacă un stăpân va lovi ochiul vreunui sclav sau al vreunei sclave și-l face pe acesta sau pe aceasta să-și piardă ochiul, sclavul, respectiv sclava, să fie lăsați să plece liberi ca despăgubire pentru ochi.
27. Dacă stăpânul va face să cadă un dinte de-al vreunui sclav sau de-al vreunei sclave, sclavul, respectiv sclava, să fie eliberați ca despăgubire pentru dinte.
28. Dacă un bou va împunge și va omorî un bărbat sau o femeie, boul să fie omorât cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar proprietarul boului să nu fie pedepsit.
29. Dar, dacă se știa că boul obișnuiește să împungă și proprietarul său a fost avertizat, însă nu l-a închis, atunci, în momentul în care boul va omorî un bărbat sau o femeie, acesta să fie omorât cu pietre, iar proprietarul său să fie pedepsit cu moartea.
30. Dacă proprietarului i se va cere un preț de răscumpărare, el să plătească tot ce i se va cere pentru răscumpărarea vieții lui.
31. Dacă boul va împunge un băiat sau o fată, proprietarului i se va cere după aceeași lege.
32. Dacă boul va împunge un sclav sau o sclavă, proprietarul să plătească stăpânului sclavilor treizeci de șecheli de argint, iar boul să fie omorât cu pietre.
33. Dacă un om va face o groapă și nu o va acoperi, iar un bou sau un măgar va cădea în ea,
34. cel ce a făcut groapa va trebui să-l despăgubească cu argint pe proprietarul animalelor moarte, iar acestea să-i rămână celui dintâi.