16. Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână și ca un semn pe frunte.»“
17. Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească și să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“
18. Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roșie. Israeliții au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.
19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliți să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luați oasele mele de aici.“
20. Ei au ieșit spre Sucot și și-au așezat tabăra la Etam, la marginea pustiei.
21. Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea.