Evrei 7:3-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, și astfel, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna.

4. Înțelegeți deci cât de mare a fost acesta, căruia chiar și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cea mai bună parte din pradă!

5. Acelora dintre fiii lui Levi, care sunt preoți, li se cere, potrivit Legii, să adune zeciuiala de la oameni, adică de la frații lor, chiar dacă ei se trag din Avraam.

6. Însă acest om, deși nu aparținea genealogiei lor, totuși a adunat zeciuiala de la Avraam și l-a binecuvântat, pe el, care avea promisiunile.

7. Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

8. Într-un caz, zeciuielile sunt primite de oameni care sunt muritori, în altul – de cel despre care se depune mărturie că trăiește.

9. Și, într-un sens, prin Avraam, chiar Levi, cel care primește zeciuiala, a dat zeciuială,

10. pentru că el urma să fie urmașul lui Avraam, dar încă nu se născuse atunci când Melhisedek l-a întâlnit pe strămoșul său.

11. Acum, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică, pentru că poporul a primit Legea sub această preoție, ce nevoie ar fi fost să mai vorbim despre un Alt Preot, Care să vină potrivit rânduielii lui Melhisedek, și nu potrivit rânduielii lui Aaron?

12. Atunci când este schimbată preoția, este necesară și o schimbare a Legii.

13. Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri a aparținut unei alte seminții, din care nimeni n-a slujit la altar.

14. Acum, este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, iar, în legătură cu această seminție, Moise n-a spus nimic cu privire la preoți.

15. Acest lucru este mult mai evident atunci când vine un Alt Preot, la fel ca Melhisedek,

16. Unul Care nu a devenit preot prin porunca unei legi pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare.

Evrei 7