Evrei 13:17-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor, căci ei au grijă de sufletele voastre și vor fi răspunzători de ele, pentru ca astfel ei să facă aceasta cu bucurie și nu gemând, lucru care nu v-ar fi de nici un folos!

18. Rugați-vă pentru noi! Suntem siguri că avem o conștiință bună, dorind să ne comportăm bine în toate.

19. Vă îndemn tot mai mult să faceți aceasta, ca să vă fiu trimis înapoi repede!

20. Dumnezeul păcii, Care L-a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, prin sângele legământului veșnic,

21. să vă echipeze cu orice lucru bun, pentru a-I face voia, lucrând între noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

22. Vă îndemn, fraților, să primiți cuvântul de încurajare pe care vi l-am scris. De aceea v-am scris pe scurt.

23. Vreau să știți că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă sosește curând, va fi cu mine când vă voi vedea.

24. Salutați-i pe toți conducătorii voștri și pe toți sfinții! Cei din Italia vă salută.

25. Harul să fie cu voi toți!

Evrei 13