Estera 2:17-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au fost aduse înainte, i-a arătat mai multă bunăvoință decât oricăreia dintre fecioare, i-a pus coroana împărătească pe cap și a făcut-o împărăteasă în locul lui Vaști.

18. Împăratul a dat apoi un ospăț mare tuturor demnitarilor și slujitorilor săi, un ospăț în cinstea Esterei. A vestit zi de sărbătoare în provincii și a dat daruri cu mână largă, demnă de un împărat.

19. Când fecioarele au fost strânse laolaltă pentru a doua oară, Mardoheu stătea la poarta împăratului.

20. După porunca lui Mardoheu, Estera nu-și dezvăluise nici originea, nici poporul. Estera a făcut întocmai cum îi spusese Mardoheu, ca pe vremea când o educa el.

21. În zilele acelea, în timp ce Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, păzitori ai porții, s­au răzvrătit și au încercat să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș.

22. Mardoheu a aflat și el de această uneltire și a înștiințat-o pe împărăteasa Estera. Estera i-a spus împăratului despreuneltire, în numele lui Mardoheu.

23. S-a cercetat despre uneltire și s-a descoperit că totul era adevărat. Cei doi au fost spânzurați, iar întâmplarea s-a înscris în Cartea cronicilor, de față cu împăratul.

Estera 2