4. Am văzut că orice osteneală și orice îndemânare la lucru este pricina invidiei dintre un bărbat și semenul său, iar aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
5. «Prostul își încrucișează mâinile și se ruinează.
6. Mai bine puțin cu pace, decât de două ori mai mult cu osteneală și goană după vânt!»
7. Am mai văzut o deșertăciune sub soare:
8. Există câte un om singur-singurel, care nu are nici fii, nici frați și care se ostenește fără încetare, dar nu se satură de avere. „Pentru cine mă ostenesc, se întreabă el, și de ce-mi privez sufletul de la plăceri?“ Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău
9. Este mai bine în doi, decât de unul singur, căci doi obțin o plată mai bună pentru munca lor.
10. Dacă unul dintre ei va cădea, celălalt îl va ridica, dar vai de cel care cade și nu există un altul care să-l ridice!
11. Tot astfel, dacă se culcă doi, se încălzesc, dar dacă cineva este singur, cum se poate încălzi?
12. Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva, doi pot să i se împotrivească, iar funia împletită în trei nu este ruptă ușor.