11. Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la toată truda cu care le făcusem, am înțeles că totul este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu există nici un câștig sub soare.
12. Am cântărit apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul împăratului decât tot ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13. Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14. Înțeleptul știe să-și folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi paște aceeași soartă.
15. Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă și pe mine mă paște soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înțelept?» Și am continuat în inima mea: «Și aceasta este o deșertăciune!»
16. Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și prostul.
17. Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt!
18. Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare și pe care o las omului care vine după mine.
19. Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o și am administrat-o cu înțelepciune sub soare... Și aceasta este deșertăciune!
20. M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare,
21. căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar și aceasta este o deșertăciune și un mare rău!