Deuteronom 3:16-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Rubeniților și gadiților le-am dat ținutul de la Ghilad până la uedul Arnon, al cărui mijloc ține loc de hotar și până la uedul Iabok, care este hotarul amoniților.

17. Le-am dat Araba, care se întinde până la Iordan, din Chineret până la Marea Arabei (Marea Sărată), iar spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga.

18. În vremea aceea v-am poruncit astfel: « Domnul , Dumnezeul vostru, v-a dat țara aceasta în stăpânire. Toți cei puternici să meargă înarmați înaintea fraților lor israeliți.

19. Numai soțiile, copiii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămână în cetățile pe care vi le-am dat,

20. până când Domnul le va da odihnă fraților voștri la fel ca și vouă și vor stăpâni țara pe care El le-a dat-o dincolo de Iordan. După aceea fiecare se va întoarce la proprietatea lui.»

21. Tot atunci i-am spus lui Iosua: «Ai fost martor la tot ceea ce Domnul , Dumnezeul vostru, a făcut acestor doi regi; tot așa va face tuturor regatelor împotriva cărora vei merge.

22. Deci să nu vă temeți de ei, fiindcă Însuși Domnul , Dumnezeul vostru, va lupta pentru voi.»

23. În perioada aceea m-am rugat Domnului și I-am zis:

24. «Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăți robului Tău măreția și puterea mâinii Tale, căci care este dumnezeul acela, în cer sau pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere asemănătoare cu a Ta?

25. Dă-mi voie, Te rog, să trec și să văd țara aceea bună care este dincolo de Iordan, munții aceia frumoși și Libanul.»

Deuteronom 3