Daniel 9:21-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. deci, în timp ce eu încă vorbeam în rugăciune, „omul“ Gabriel, pe care-l văzusem în viziunea dinainte, a venit repede în zbor și s-a apropiat de mine chiar în clipa când se aducea jertfa de seară.

22. El m-a făcut să înțeleg, spunându-mi astfel: „Daniele, am venit acum să-ți dau discernământ și înțelegere.

23. Când ai început să te rogi, a ieșit un cuvânt, iar eu am venit să te înștiințez, căci tu ești plăcut luiDumnezeu. Ia aminte deci la cuvânt și caută să înțelegi viziunea!

24. O perioadă de șaptezeci de ori câte șapte ani a fost hotărâtă pentru poporul tău și pentru cetatea ta sfântă, pentru a se sfârși nelegiuirea, pentru a se opri păcatele, pentru a fi ispășită vina, pentru a fi adusă dreptatea veșnică, pentru a fi pecetluită viziunea și profeția și pentru a unge pe Cel Preasfânt.

Daniel 9