Daniel 11:15-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Când regele din nord va veni, va ridica rampe de asalt și va cuceri o cetate fortificată. Forțele regelui din sud nu-i vor putea sta împotrivă și nici chiar trupele cele mai alese nu i se vor putea împotrivi.

16. Cel ce va veni împotriva lui va face cum îi va plăcea și nu-i va sta nimeni împotrivă. El se va opri în țara cea minunată, având puterea de a distruge.

17. Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său și va face o alianță cu el. Îi va da pe una din fiicele sale de soție, ca să-i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuși și nu-l va ajuta.

18. Apoi își va întoarce privirile înspre ostroave și va cuceri multe dintre ele, dar un comandant va pune capăt batjocurii lui, astfel încât aceasta se va răsfrânge asupra lui însuși.

19. El se va întoarce înspre fortărețele din țara lui, dar se va împiedica, va cădea și nu va mai fi găsit.

20. Cel ce-i va lua locul va trimite un colector de taxe, pentru a păstra splendoarea regatului. În câteva zile însă va fi zdrobit, și aceasta fără mânie și fără luptă.

21. În locul lui se va ridica un om disprețuit, căruia nu i s-a dat măreție regală. El va veni pe neașteptate și va pune mâna pe regat prin uneltiri.

22. Oștile cele copleșitoare la număr vor fi măturate dinaintea lui și vor fi zdrobite; la fel se va întâmpla și cu prințul legământului.

23. După ce se vor uni cu el prin alianță, el se va folosi de înșelăciune, se va ridica și va fi tare chiar și cu puțin popor.

24. Va veni pe neașteptate în locurile roditoare ale provinciei și va face ceva ce nu făcuseră nici părinții săi, nici părinții părinților săi: va împărți prada, jaful și bogățiile și va urzi planuri împotriva fortificațiilor, dar numai pentru o vreme.

25. El își va stârni puterea și curajul, înaintând împotriva regelui din sud cu o mare oștire. Regele din sud se va angaja în luptă cu o oștire mult mai mare și mai puternică, dar nu va birui din pricina planurilor rele uneltite împotriva lui.

26. Cei ce mănâncă din bucatele lui vor căuta să-l zdrobească; oștirea lui va fi spulberată și mulți vor cădea răpuși.

Daniel 11