Coloseni 4:1-6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Stăpânilor, dați-le sclavilor voștri ceea ce li se cuvine, știind că și voi aveți un Stăpân în cer!

2. Stăruiți în rugăciune! Vegheați în ea cu mulțumire!

3. Rugați-vă în același timp și pentru noi, ca Dumnezeu să deschidă o ușă pentru Cuvânt, să putem vorbi despre taina lui Cristos, din pricina căreia sunt închis,

4. ca s-o pot face cunoscută așa cum trebuie.

5. Purtați-vă cu înțelepciune față de cei din afară, folosind fiecare ocazie.

6. Vorbirea voastră să fie întotdeauna caracterizată de bunătate, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.

Coloseni 4