Apocalipsa 12:6-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Iar femeia a fugit în deșert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute șaizeci de zile.

7. În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul și îngerii lui s-au războit și ei,

8. dar nu au putut învinge și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.

9. Marele balaur a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care înșală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

10. Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său, căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte.

11. Ei l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor; ei nu și-au iubit viața, chiar până la moarte.

Apocalipsa 12