2 Timotei 4:4-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor duce după mituri.

5. Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist, împlinește-ți bine slujba!

6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și timpul plecării mele este aproape.

7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința.

8. De acum mă așteaptă cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.

9. Străduiește-te să vii la mine cât de repede!

10. Demas, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmația.

2 Timotei 4