2 Timotei 4:13-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum și sulurile, mai ales pe cele din piele.

14. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.

15. Păzește-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.

16. La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toți m-au părăsit. Să nu le fie ținut în seamă lucrul acesta!

17. Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit și toate neamurile să-l audă. Și am fost izbăvit din gura leului.

2 Timotei 4