2 Samuel 6:11-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Chivotul Domnului a rămas în casa lui Obed-Edom, ghititul, timp de trei luni, iar Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom împreună cu întreaga lui familie.

12. I s-a spus regelui David că Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ceea ce are, din pricina Chivotului lui Dumnezeu. Atunci David s-a dus și a adus Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul bucuriei.

13. După fiecare șase pași pe care-i făceau cei care duceau Chivotul Domnului , David jertfea un bou și un vițel gras.

14. David dansa cu toată puterea înaintea Domnului , încins cu un efod de in.

15. David împreună cu toată Casa lui Israel aduceau Chivotul Domnului în mijlocul strigătelor și al sunetului de corn.

16. În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind și dansând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei.

17. Au adus Chivotul Domnului și l-au așezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de pace.

18. După ce a terminat de adus arderile de tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului Oștirilor

19. și a împărțit la tot poporul, întregii adunări a lui Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine, o bucată de carne și o turtă cu stafide. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

20. Când David s-a întors să-și binecuvânteze familia, Mihal, fiica lui Saul, i-a ieșit în întâmpinare și i-a zis: – Cu câtă cinste s-a purtat regele lui Israel astăzi, descoperindu-se în fața slujnicelor slujitorilor săi, așa cum s-ar fi descoperit un om de nimic!

21. David i-a răspuns lui Mihal: – Înaintea Domnului , Care m-a ales mai presus decât pe tatăl tău și mai presus decât pe oricine din familia lui și m-a pus drept conducător peste poporul Domnului , peste Israel, înaintea Lui am dansat.

22. Mă voi arăta și mai de nimic decât atât și mă voi înjosi și mai mult în ochii mei. Dar față de slujnicele despre care vorbeai mă voi arăta cu cinste.

23. Mihal, fiica lui Saul, n-a mai avut copii până în ziua morții ei.

2 Samuel 6