23. toate judecățile Lui sunt înaintea mea și nu m-am depărtat de hotărârile Lui;
24. am fost fără pată înaintea Lui și m-am păzit de nelegiuire.
25. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor Săi.
26. Cu cel credincios, Tu Te arăți credincios, cu cel drept, Tu Te arăți drept;
27. cu cel curat, Tu Te arăți curat, dar cu cel înșelător, Tu Te arăți împotrivitor.
28. Tu mântuiești poporul smerit, dar cu privirea Ta îl smerești pe cel trufaș.
29. Tu ești candela mea, Doamne! Domnul îmi luminează întunericul.
30. Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.
31. Cât despre Dumnezeu, Calea Lui este desăvârșită, Cuvântul Domnului este încercat; El este un scut pentru toți cei ce se încred în El.
32. Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
33. Dumnezeu este cetățuia mea cea tareși El mi-a făcut desăvârșită calea.
34. El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor și m-a așezat pe înălțimi.
35. Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de aramă.
36. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajutorul Tău mă face mare.
37. Tu-mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu-mi alunece picioarele.
38. Îmi urmăresc dușmanii și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i prăpădesc.