2 Samuel 19:27-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu: fă ce vei crede de cuviință.

28. Întregul neam al bunicului meu nu merită nimic decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i-ai dat voie slujitorului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?

29. – Ce mai vorbești atâta? i-a zis regele. Am hotărât: tu și Țiba veți împărți pământul.

30. – Poate să ia el chiar tot acum, de vreme ce stăpânul meu, regele, s-a întors teafăr acasă, i-a răspuns Mefiboșet.

31. Ghiladitul Barzilai a venit și el din Roghelim și l-a însoțit pe rege până dincolo de Iordan, lăsându-l apoi să-și vadă de drum.

32. Barzilai era foarte bătrân – avea optzeci de ani – și, deoarece era un om foarte bogat, îngrijise de rege cât timp acesta a locuit la Mahanayim.

33. Regele i-a zis lui Barzilai: – Vino cu mine la Ierusalim și eu voi îngriji de tine.

34. – Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă sui la Ierusalim cu regele? l-a întrebat Barzilai.

35. Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult cântecele cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să fie slujitorul tău o povară în plus pentru stăpânul meu, regele?

2 Samuel 19