19. Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis lui Ioab: – Lasă-mă să alerg și să-i duc regelui vestea cea bună că Domnul l-a izbăvit din mâna dușmanilor săi.
20. – Nu tu vei duce veștile astăzi! Tu vei duce altă dată veștile; astăzi însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui, i-a răspuns Ioab.
21. Apoi i-a poruncit unui cușit: – Du-te și vestește-i regelui ce ai văzut. Cușitul s-a închinat înaintea lui Ioab și a luat-o la fugă.
22. Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis din nou lui Ioab: – Orice s-ar întâmpla, lasă-mă și pe mine să alerg după cușit. – Fiule, de ce vrei să alergi? l-a întrebat Ioab. Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit.
23. – Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg, i-a zis Ahimaaț. – Bine, i-a spus Ioab, aleargă. Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba și l-a întrecut pe cușit.
24. În timp ce David se afla undeva între cele două porți, străjerul s-a urcat pe acoperișul porții, înspre zid și, uitându-se, a zărit un om singur care alerga.
25. L-a strigat pe rege și i-a spus acest lucru. Regele a zis: – Dacă este singur înseamnă că aduce vești. Omul se apropia din ce în ce mai mult.
26. La un moment dat, străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar: – Văd un alt om singur care aleargă. – Și el aduce vești, a zis regele.
27. – Felul de alergare al celui dintâi pare a fi cel al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok, a spus străjerul. – Înseamnă că aduce vești bune, a zis regele, deoarece acesta este un om bun.
28. Ahimaaț i-a strigat regelui: – Totul este bine! Apoi s-a închinat cu fața la pământ înaintea lui și i-a zis: – Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe cei ce se răzvrătiseră împotriva stăpânului meu, regele.