2 Samuel 12:5-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. David s-a aprins foarte tare de mânie pe omul acela și i-a zis lui Natan: – Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru este vrednic de moarte!

6. Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a săvârșit fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă.

7. Atunci Natan i-a zis: – Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am uns rege peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul.

8. Ți-am dat Casa stăpânului tău și ți-am pus în brațe soțiile stăpânului tău; ți-am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă toate acestea ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele.

9. De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai păcătuit împotriva Lui? L-ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat-o să-ți fie soție. L-ai ucis pe Urie cu sabia amoniților.

10. De aceea sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție.“

2 Samuel 12