2 Samuel 11:13-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. David l-a invitat să mănânce și să bea împreună cu el și l-a îmbătat. Seara însă, în loc să meargă să se culce acasă, Urie s-a culcat în patul său, alături de slujitorii stăpânului său.

14. În dimineața următoare, David a scris o scrisoare adresată lui Ioab, pe care i-a trimis-o prin Urie.

15. În ea a scris: „Trimiteți-l pe Urie în linia întâi, unde lupta este mai crâncenă și apoi retrageți-vă de lângă el ca să fie lovit și să moară.“

16. Așadar, în timp ce asedia cetatea, Ioab l-a așezat pe Urie într-un loc despre care știa că este apărat de războinici viteji.

17. Războinicii din cetate au ieșit și s-au luptat împotriva lui Ioab. Au murit câțiva dintre războinicii lui David și a murit și hititul Urie.

18. Apoi Ioab a trimis un om la David ca să-l înștiințeze de toate lucrurile privitoare la luptă.

2 Samuel 11