22. Nu-i ucide, a răspuns Elisei. I-ai ucide pe cei pe care-i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește-i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor.
23. Atunci regele a dat un ospăț mare. După ce au mâncat și au băut, le-a dat voie să plece, iar ei s-au întors la stăpânul lor. Și trupele Aramului n-au mai continuat să năvălească în țara lui Israel.
24. După mai mult timp, Ben-Hadad, regele Aramului, și-a adunat întreaga oștire, a înaintat și a asediat Samaria.
25. Din cauză că asediul s-a prelungit, foametea în Samaria a devenit foarte mare, astfel încât un cap de măgar a ajuns să valoreze optzeci de șecheli de argint, iar un sfert de cab de găinaț de porumbel– cinci șecheli.
26. Și în timp ce regele lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat: Salvează-mă, o, rege, stăpânul meu!
27. Dar el i-a zis: Dacă nu te salvează Domnul , cu ce te-aș putea salva eu? Cu ceea ce este în arie sau în teasc?
28. Apoi regele a continuat: Ce problemă ai? Ea a răspuns: Această femeie mi-a zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine.“
29. Noi l-am fiert pe fiul meu și l-am mâncat. Iar în ziua următoare, când i-am zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm“, ea și-a ascuns fiul.
30. Când a auzit regele cuvintele femeii, și-a sfâșiat hainele în timp ce era încă pe zid. Atunci oamenii s-au uitat și au văzut că pe trup avea un sac.
31. El a zis: „Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă capul lui Elisei, fiul lui Șafat, îi va rămâne pe umeri astăzi!“
32. Elisei ședea în casă, iar cei din sfatul bătrânilor ședeau lângă el. Regele a trimis pe cineva înainte. Dar înainte de a ajunge mesagerul, Elisei le-a zis celor din sfatul bătrânilor: „Vedeți că acest ucigaș trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultați! Când va veni mesagerul, închideți ușa și țineți-l la ușă. Nu se aude oare zgomotul pașilor stăpânului său în urma lui?“
33. În timp ce le vorbea el încă, iată că mesagerul a ajuns la el. Și el a zis: Acest dezastru vine de la Domnul. De ce să mai nădăjduiesc în Domnul?