2 Regi 23:8-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Iosia i-a izgonit pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a distrus înălțimile unde preoții ardeau tămâie, de la Gheva până la Beer-Șeba. A dărâmat, de asemenea, înălțimile de la porți, cele care erau la intrarea porții lui Iosua, conducătorul cetății, în partea stângă a porții cetății.

9. Deși preoții înălțimilor nu slujeau la altarul Domnului din Ierusalim, ei totuși mâncau azime printre rudeniile lor.

10. Regele a pângărit, de asemenea, Tofetul, care este în Valea Hinomiților, pentru ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moleh.

11. El a îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii pe care regii lui Iuda îi închinaseră soarelui. Ei erau lângă odaia din curte a unui demnitar pe nume Natan-Melek. Apoi Iosia a ars carele închinate soarelui.

12. Regele a dărâmat altarele pe care le făcuseră regii lui Iuda pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, precum și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului. Le-a luat de acolo și le-a aruncat molozul în uedul Chidron.

13. Regele a pângărit înălțimile care erau în fața Ierusalimului, în partea dreaptă a Muntelui Depravării, pe care le construise Solomon, regele lui Israel, pentru Aștoret , urâciunea sidonienilor, pentru Chemoș , urâciunea Moabului, și pentru Milcom , urâciunea amoniților.

2 Regi 23