2 Regi 23:27-34 Noua Traducere în limba Română (NTR)

27. Și Domnul a zis: „Voi îndepărta pe Iuda din prezența Mea, cum am îndepărtat pe Israel și voi lepăda atât această cetate, Ierusalimul, pe care l-am ales, cât și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu.“

28. Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

29. Pe vremea sa, faraonul Neco, monarhul Egiptului, a înaintat la râul Eufrat, la împăratul Asiriei. Regele Iosia i-a ieșit împotrivă. Neco l-a înfruntat la Meghido și l-a ucis.

30. Slujitorii lui l-au luat mort din Meghido, l-au adus într-un car la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul său. Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l-a uns făcându-l rege în locul tatălui său.

31. Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Hamutal și era fiica lui Ieremia din Libna.

32. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , tot așa cum făcuseră și strămoșii săi.

33. Faraonul Neco l-a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim. Apoi a pus peste țară un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur.

34. Faraonul Neco l-a pus rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz l-a luat și l-a dus în Egipt, unde a și murit.

2 Regi 23