2 Regi 18:15-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Ezechia i-a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui.

16. Cu acest prilej Ezechia a desprins aurul cu care tot el, Ezechia, regele lui Iuda, acoperise ușile și stâlpii TempluluiDomnului și l-a dat împăratului Asiriei.

17. Împăratul Asiriei i-a trimis din Lachiș pe Tartan, pe Rab-Saris și pe Rab-Șache, însoțiți de o oștire puternică, la regele Ezechia, la Ierusalim. Ei au pornit spre Ierusalim și când au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului.

18. Apoi l-au chemat pe rege. Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, s-au dus la ei.

19. Rab-Șache le-a zis: Spuneți-i lui Ezechia: „Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta?

20. Tu spui că ai strategie și putere pentru război, dar acestea sunt doar niște vorbe goale. În cine te încrezi tu acum de te-ai răsculat împotriva mea?

21. Iată că acum te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, monarhul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el.

22. Dacă îmi veți spune: ‘Noi ne încredem în Domnul , Dumnezeul nostru!’, oare nu este El Acela ale Cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar din Ierusalim!’»?

23. Vino acum și fă o înțelegere cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: eu îți voi da două mii de cai, dacă tu vei putea găsi călăreți pentru ei.

24. Și cum vei putea îndepărta măcar o singură căpetenie dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu, când tu te bazezi pe Egipt pentru care și călăreți?

25. Mai mult, am înaintat eu oare fără Domnul împotriva acestui loc, ca să-l distrug? Domnul Însuși mi-a zis: «Înaintează împotriva acestei țări și distruge-o!»“

26. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, Șebna și Ioah i-au răspuns lui Rab-Șache: Vorbește, te rugăm, slujitorilor tăi în limba aramaică, pentru că o înțelegem, și nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului care este pe zid!

27. Dar Rab-Șache le-a zis: Oare stăpânului vostru și vouă, m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Oare nu m-a trimis la oamenii aceștia, care stau pe zid și care, asemenea vouă, vor trebui să-și mănânce propriile murdării și să-și bea propriul ud?

28. Atunci Rab-Șache s-a ridicat și a strigat tare în limba iudaică, astfel: Ascultați cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei!

29. Așa vorbește împăratul: „Nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească, pentru că el nu va putea să vă izbăvească din mâna mea!

30. Nu-l lăsați pe Ezechia să vă convingă să vă încredeți în Domnul , zicându-vă: «Cu siguranță Domnul ne va izbăvi și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!»

31. Nu-l ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: «Faceți pace cu mine și veniți afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din fântâna lui,

2 Regi 18