2 Regi 13:5-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Prin urmare, Domnul i-a dat lui Israel un eliberator și poporul a scăpat din mâna arameilor. Israeliții au locuit în corturile lor ca mai înainte.

6. Dar cu toate acestea ei nu s-au depărtat de păcatele familiei lui Ieroboam, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, ci au umblat în ele. De asemenea, stâlpul Așerei a continuat să rămână în picioare în Samaria.

7. Din toată oștirea lui Iehoahaz, n-au mai rămas decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedestrași, căci regele Aramului îi distrusese și îi făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.

8. Celelalte fapte ale lui Iehoahaz, tot ce a făcut el și isprăvile lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

9. Iehoahaz s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat în Samaria, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoaș.

10. În al treizeci și șaptelea an al domniei lui Ioaș, regele lui Iuda, Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit timp de șaisprezece ani.

11. El a făcut ce este rău înaintea Domnului și nu s-a depărtat de nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.

12. Celelalte fapte ale lui Iehoaș, tot ce a făcut el și isprăvile lui din războiul împotriva lui Amația, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

13. Iehoaș s-a culcat alături de părinții săi și în locul lui a domnit Ieroboam. Iehoaș a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel.

14. Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Iehoaș, regele lui Israel, venise la el ca să-l vadă și plânsese înaintea lui, bocind astfel: Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!

15. Ia un arc și niște săgeți! i-a zis Elisei. Și el a luat un arc și niște săgeți.

16. Acum încordează arcul cu mâna ta! i-a zis el regelui lui Israel. După ce a încordat arcul cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile regelui.

17. Deschide fereastra dinspre răsărit! i-a zis Elisei. Și el a deschis-o. Trage! i-a zis Elisei. Și el a tras. Aceasta este săgeata biruinței Domnului , o săgeată a biruinței împotriva lui Aram, i-a zis Elisei, căci tu îi vei lovi pe aramei la Afek până îi vei nimici.

18. Apoi i-a zis: Ia săgețile! Și el le-a luat. Lovește pământul cu ele! i-a zis el regelui lui Israel. El a lovit pământul de trei ori, după care s-a oprit.

19. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și i-a zis: Ar fi trebuit să lovești de cinci sau de șase ori și atunci i-ai fi lovit pe aramei până i-ai fi nimicit. Acum însă îi vei învinge doar de trei ori.

20. Așadar, Elisei a murit și a fost înmormântat. În anul următor niște cete de moabiți au invadat țara.

21. Când au văzut una dintre aceste cete, niște israeliți care îngropau un mort s-au grăbit și au aruncat trupul mortului în mormântul lui Elisei. Când trupul mortului a atins oasele lui Elisei, omul a înviat și s-a ridicat în picioare.

22. Hazael, regele Aramului, l-a asuprit pe Israel în tot timpul vieții lui Iehoahaz.

2 Regi 13