1. După ce a fost terminată toată lucrarea pe care Solomon a făcut-o pentru Casa Domnului , Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – argintul, aurul și toate vasele – și le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
2. Atunci Solomon a convocat la Ierusalim sfatul bătrânilor lui Israel, toate căpeteniile semințiilor și conducătorii clanurilor israelite, ca să mute Chivotul Legământului cu Domnul din Cetatea lui David, adică din Sion.
3. Toți bărbații lui Israel s-au adunat la rege cu prilejul sărbătorii din luna a șaptea.
4. După ce au venit toți cei din sfatul bătrânilor lui Israel, leviții au ridicat Chivotul.
5. Ei au mutat Chivotul, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în cort. Preoții și leviții le-au mutat.
6. Regele Solomon și toată adunarea lui Israel, care se adunase înaintea lui, au stat înaintea Chivotului și au jertfit atât de multe oi și vite, încât n-au putut fi numărate sau socotite.
7. Preoții au adus Chivotul Legământului cu Domnul la locul lui, în sanctuarul interior al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.