20. Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s-au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.
21. Domnul a trimis un înger care a spulberat orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, unii dintre fiii săi l-au înjunghiat acolo cu sabia.
22. Așa a izbăvit Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile.
23. Mulți au venit la Ierusalim cu daruri pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat în ochii tuturor neamurilor.
24. În acele zile Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s-a rugat Domnului Care i-a vorbit și i-a dat un semn.
25. Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s-a îngâmfat inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim.
26. Ezechia s-a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.
27. Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe.
28. A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru must și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi.
29. El și-a zidit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i-a dat foarte multe avuții.