2 Cronici 32:15-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. De aceea să nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu-l lăsați să vă înșele astfel! Nu vă încredeți în El, căci nici unul din zeii vreunui neam sau ai vreunui regat nu au putut să-și izbăvească poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă izbăvească din mâna mea!»“

16. Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său.

17. Sanherib mai scrisese și scrisori ca să-L jignească pe Domnul , Dumnezeul lui Israel, în care spunea despre El astfel: „Așa cum zeii neamurilor pământului nu și-au izbăvit popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu-Și va izbăvi poporul din mâna mea!“

18. Solii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică, poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să-i înfricoșeze, să-i înspăimânte și să poată captura astfel cetatea.

19. Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre zeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești.

20. Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s-au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.

21. Domnul a trimis un înger care a spulberat orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, unii dintre fiii săi l-au înjunghiat acolo cu sabia.

22. Așa a izbăvit Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile.

23. Mulți au venit la Ierusalim cu daruri pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat în ochii tuturor neamurilor.

24. În acele zile Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s-a rugat Domnului Care i-a vorbit și i-a dat un semn.

25. Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s-a îngâmfat inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim.

26. Ezechia s-a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.

27. Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe.

2 Cronici 32