14. Când au terminat, au adus înaintea regelui și a lui Iehoiada argintul rămas. Din el au făcut unelte pentru Casa Domnului , unelte pentru slujbă și pentru arderile de tot, cupe, precum și vase de aur și de argint. Cât timp a trăit Iehoiada s-au adus continuu arderi de tot la Casa Domnului.
15. Iehoiada a murit fiind bătrân și sătul de zile. La moartea sa, avea o sută treizeci de ani.
16. L-au înmormântat în Cetatea lui David, la un loc cu regii, căci făcuse numai bine în Israel, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la Casa Lui.
17. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și și-au arătat supunerea față de rege. Atunci regele a ascultat de ei.
18. Au părăsit Casa Domnului , Dumnezeul strămoșilor lor, au slujit așerelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului din cauza acestei vinovății a lor.
19. Domnul le-a trimis profeți ca să-i întoarcă la El, să mărturisească împotriva lor, dar poporul nu a vrut să asculte.
20. Atunci Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El a stat înaintea poporului și le-a vorbit astfel: „Așa vorbește Dumnezeu: «De ce ați încălcat poruncile Domnului? Nu veți propăși! Fiindcă L-ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi!»“
21. Ei însă au uneltit împotriva lui și, la porunca regelui, l-au ucis cu pietre în curtea Casei Domnului.
22. Regele Ioaș nu și-a amintit de tot binele pe care i l-a făcut Iehoiada, tatăl acestuia, și i-a ucis fiul. În timp ce murea, Zaharia a zis: „ Domnul să vadă și să judece!“
23. Un an mai târziu, oastea Aramului a înaintat împotriva lui Ioaș. Ei au venit în Iuda și la Ierusalim și au nimicit din popor toate căpeteniile poporului, iar prada au trimis-o în întregime regelui din Damasc.
24. Chiar dacă oastea arameilor a venit cu un mic număr de oameni, Domnul a dat în mâinile lor oștirea mult mai numeroasă a celor din Iuda, căci aceștia Îl părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Și astfel ei au adus judecata asupra lui Ioaș.
25. Când arameii au plecat de la el, ei l-au lăsat în chinuri mari. Slujitorii săi au uneltit împotriva lui, din cauza sângelui fiului preotului Iehoiada și l-au ucis în patul lui. El a murit și a fost înmormântat în Cetatea lui David. El nu a fost înmormântat însă în mormântul regilor.
26. Cei care au uneltit împotriva lui au fost Zabad, fiul amonitei Șimat, și Iehozabad, fiul moabitei Șimrit.
27. Cele privitoare la fiii săi, la multele profeții despre el și la restaurarea Casei lui Dumnezeu sunt scrise în „Relatarea Cărții Regilor“. În locul lui a domnit fiul său Amația.