2 Corinteni 5:6-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. De aceea, întotdeauna suntem plini de încredere, chiar dacă știm că, atâta timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul.

7. Căci noi umblăm prin credință, nu prin vedere;

8. avem încredere și ne place mult mai mult să fim departe de trup și să fim acasă cu Domnul.

9. Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim plăcuți,

10. fiindcă toți trebuie să ne înfățișăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.

11. Așadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Noi suntem pe deplin cunoscuți de către Dumnezeu și sper că, de asemenea, suntem cunoscuți și conștiințelor voastre.

12. Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm o ocazie de a vă lăuda cu noi, ca să puteți răspunde celor care se laudă cu înfățișarea exterioară, și nu cu inima.

13. Dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.

14. Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât suntem convinși că atunci când Unul a murit pentru toți, toți au murit.

15. El a murit pentru toți, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel Ce a murit și a fost înviat pentru ei.

16. Astfel, de acum, noi nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii. Chiar dacă odată L-am cunoscut pe Cristos în felul lumii, acum nu-L mai cunoaștem așa.

17. Astfel, dacă cineva este în Cristos, este o nouă creație. Cele vechi s-au dus; iată, toate au devenit noi!

18. Toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine și ne-a dat mesajul împăcării:

2 Corinteni 5